Prezent la conferința ZF Birouri și Rezidențial care a avut loc la București pe 22 septembrie, Mihai Păduroiu a declarat că este optimist în ceea ce priveşte evoluţia pieţei locale de birouri, în contextul în care există cerere din partea companiilor pentru închiriere de spaţii de birouri.
„Mi-ar plăcea să văd un apetit mai mare din partea dezvoltatorilor. Noi avem cinci locaţii pe care lucrăm şi avem vizibilitate foarte mare pe partea cererilor, pot spune că acestea există. Ar trebui ca şi oferta să continue să fie competitivă. Acum mulţi dintre dezvoltatori au încetinit sau au oprit proiectele. Ce se livrează anul acesta cu siguranţă va fi închiriat până la T1/2022, iar apoi va urma o perioadă destul de săracă a ofertelor”,
a declarat CEO-ul Office Division al One United Properties.
De asemenea, deși a existat un impact semnificativ pe acest segment, pandemia a adus și unele schimbări care pe termen lung pot fi bune.
„Piaţa de birouri de la începutul pandemiei a intrat într-o transformare care nu este neapărat negativă. Există o contracţie a cererii ca răspuns la impactul iniţial al crizei sanitare, dar există si multe schimbări pozitive. Companiile analizează mult mai bine locația, specificațiile tehnice, calitatea clădirii, lucruri esenţiale pentru readucerea angajaţilor la birou, în condiţii cât mai sigure. Există o schimbare care ţine de profilul de activitate şi de profilul angajaţilor. Numărul de metri pătraţi per staţie de lucru a crescut substanţial, dar în acelaşi timp, multe companii au un program de lucru hibrid, care înseamnă că traficul și densitatea din birou au scăzut”,
spune Mihai Păduroiu.