Forbes România, ghidul de elită pentru lumea afacerilor din țară, a fost gazda unui eveniment special – Gala Personality of the Year, un moment de recunoaștere și celebrare a acelor lideri inovatori care au deschis drumuri, au depășit obstacole și au redefinit limitele într-o manieră care a inspirat și a modelat panorama afacerilor din România în anul ce se încheie.
În cadrul evenimentului, One United Properties a primit premiul pentru Tranzacția Anului, pentru proiectul office anunțat pentru Infineon Technologies. În 2023, One United Properties a încheiat o tranzacție record de 57 de milioane de euro cu Infineon Technologies: compania va dezvolta o clădire de birouri sustenabilă la cheie cu o suprafață închiriabilă de 20.000 de metri pătrați pentru gigantul tech german. Hub-ul office va deservi nevoile Infineon pentru o perioadă de 15 ani, începând cu anul 2026. Acesta reprezintă unul dintre cele mai mari acorduri de preînchiriere înregistrate vreodată pe piața locală de birouri.
Premiul acordat One United Properties a reprezentat nu doar o recunoaștere a excelenței, ci și o apreciere a viziunii remarcabile a echipei din spatele acestui proiect. Forbes România a transformat această gală într-o platformă de onoare și susținere pentru acei lideri de excepție care au demonstrat că nu există obstacole insurmontabile.